[GOJIRIUM] Totul despre digei si referendum

Pana la urma, nu e decat o chestie de optiune personala.

Si nu, nu e o pozitie benigna. 

E tare greu sa manageriezi toleranta. Trebuie delicatete. Si, mai grav, trebuie exersat muschiul asta al acceptarii bilaterale. BILATERALE!

Michi de la Suie m-a intrebat, nu mai departe de weekend-ul asta, la o coada de imbarcare, daca imi place ce fac. Am zis ca da. Si se uita cu neincredere la mine. Mi-a livrat un discurs despre EDM, nu foarte flatant. M-a pierdut la un moment dat. Aveam in cap noul single de la Smashing Pumkins. Vorbim, discutii.

Pana la urma, nu e decat o chestie de optiune personala.

Trebuie exersat muschiul asta al acceptarii bilaterale.

Mereu o sa fie impuleala asta fara rost intre convingeri personale urlate cu ostentatie peste tot.

In timp ce scriu aici, ca o ironie, pe Cinemax 2 e ,,Behind the Candelabra”, despre viata lui Liberace, care verbaliza foarte frust cum unicul rol al unui artist e ala de a face spectacol si atat, ca e foarte obositor activismul pe care-l vede la Jane Fonda. Liberace… Dupa care, cadrul urmator din film, este de-o ostentatie obositoare pana la Dumnezeu, cu blanuri interminabile si piane de clestar. Ce bine a inteles Liberace entertainment-ul.

Pana la urma, nu e decat o chestie de optiune personala.

Trebuie exersat muschiul asta al acceptarii bilaterale.

E tare greu sa-ti duci mana impotriva reflexului. Mana, chiar si capul e taiat de indoiala si o sa faca mereu ce stie sa faca. 

Dj Vasile mi-a zis odata o chestie buna de tot: ,,orice schimbare e buna, chiar si aia-n rau”.

Planet H zice ca ne-am ales o meserie tare ingrata. Cu un rezultat al muncii deloc concret, abstract, supus subiectivitatii totale. Iar are dreptate! Ce bine ca stiu oamenii ce sa-si ia, singuri. Ce bine ca e mereu alternativa. Ce bine ca merg lucrurile inainte, chiar daca vrem noi, sau nu.

Ma uitam la Comedians in Cars Getting Coffe si avea Seinfeld un invitat mega smart, necunoscut bineinteles, pe care Jerry l-a intrebat de ce, atunci cand oamenii sunt intrebati despre calatoria in timp, majoritatea vorbesc despre trecut, nu despre viitor. Iar invitatul a trantit-o foarte corect, explicand cum trecutul e mult mai familiar oamenilor, pentru ca s-a intamplat deja si stiu exact ce sa zica despre el, pe cand frica de ce-o sa fie e o stavila subconstienta.

Pana la urma, nu e decat o chestie de optiune personala.

E perfect normal sa vrei sa spargi la tinerete caramizi cu capul, dupa cum e perfect normal sa te bucuri de inertia muncii de-o viata.

Trebuie exersat muschiul asta al acceptarii bilaterale.

Si nu, nu e o pozitie benigna.

 

Be sociable

Post a Comment

You don't have permission to register