Imi dau seama ca se intampla din ce in ce mai des sa ascult o anumita melodie pe repeat de 100010 ori. I’m bad with math 🙂 Am citit nenumarate studii, articole, am vazut niste mini-documentare legate de faptul ca muzica ne ajuta sa fim umani: fie este folosita pentru a ajuta oameni cu dizabilitati de percepete a sunetelor sau a limbajuluu sa devina coerenti din nou, fie ajuta la combaterea depresiei, este un impuls pentru secretarea unei cantitati echilibrate de dopamina atunci cand avem nevoie. In ultima vreme ma gandesc din ce in ce mai serios sa scriu despre problemele pe care le tot vad la oamenii din generatia mea, nascuti in ‘90. Unii isi schimba personalitatea, obiceiurile, stilul vestimentar in urma adoptarii unui anumit stil muzical. E ca o portita care ne indeamna sa revenim la normalitate, whatever that means. Ca sa ma exprim si mai bine, cred ca muzica ne ajuta sa ne dam o palma peste fata si sa ne amintim de ce a aparut ea: este o forma de comunicare folosita de milioane de ani; o forma de comunicare prin care scapam de orice eticheta, filtru si bariera.

Fie ca vorbim despre muzica electronica, hip-hop, rap si tot asa, fiecare subgen muzical face parte din cultura generatiei noastre si nu numai. Daca alegi sa te imbraci cu swag-ul imaginar si sa te rupi pe melodiile lui J Cole, iti place sa iesi de cate ori poti la petreceri cu muzica electronica sau poate amandoua, cu siguranta ai facut schimbari pe care fie le-ai remarcat, fie nu. Eu una, le vad atat la mine, cat si la cei din jurul meu. E un trend, e un mod de viata. Toata lumea vorbea acum vreo 2-3 ani despre generation gap. Uau, ce surpriza, de parca abia acum am descoperit asta, caci inainte nu exista. Generation gap, hai sa vedem ce zice Cambridge Dictionary: a situation in which older and younger people do not understand each other because of their different experiences, opinions, habits, and behaviour. 

Cum ar zice bunica-mea, asta e de cand lumea, mamaie. Dar muzica este un fel de limbaj comun, insa in ultima vreme, pare-mi-se ca apar diversi artisti care habar nu au de mesajele total eronate pe care le transmit. Exista asta si inainte, chiar am citit la o tipa care a scris pe o alta platforma din Romania, unde dadea exemple de piese care promoveaza violenta in relatie. Asta de prin 1990-2000+. E pe bune. Partea nasoala este ca generatiile care vin din spate dau de artisti wanna-be care chiar isi bat joc de industrie, ba chiar copiii astia super entuziasmati si tripati ba pe rapper-trap culture sau pe prajeala promovata in industria muzicii electronice, ii admira si adopta o cultura daunatoare. Generatia care poarta etichete pentru ca social media ii invata ca perfectionismul sparge norma si luxury-ul este singurul mod de viata care te face fericiti. Sunt sigura ca ai observat si tu. O sa iau doua exemple, dintre care unul chiar de la noi.

Am dat recent peste o tipa Emy Alupei care canta despre ce o taie capul, versuri fara sens, voce de rahat si un stil vestimentar care nu face decat sa ii accentueze disperarea. Ce ma enerveaza la aceasta mandra in cauza este faptul ca are peste 2.1m de vizualizari, isi arata formele si indeamna fetele sa fie sexy si rele, super mega dure, cu un limbaj smecher de cartier inflorit de injuraturi peste masura, o incercare esuata de a copia stilul limba-scoasa de la Cardi B si masini luxoase, hate pe banda rulanta. Fata asta nu cred ca realizeaza ce impact are asupra pustanilor. Poate multi dintre ei, ca multi din generatia mea, o vor lua la misto, dar orice view si orice play nu face decat sa creasca reach-ul mandrei si sa ajunga la cat mai multe persoane, sa promoveze si mai multa prostie.

Mie nu imi place Amelie Lens si nici Andrei Ciubuc. Nu imi plac artistii care nu sunt artisti. Pentru mine, un artist de muzica electronica este un om care cunoaste valorile reale ale stilului pe care il canta. Nu e vorba despre a folosi 2 butoane, a face show prin dans sau prin a te promova ca fiind un artist super tare. Atunci cand iti asumi ca faci parte din industria de muzica electronica, sunt de parere ca muzica vorbeste pentru tine, nu cuvinte, nu imagine, nu un comportament care lasa de dorit. Dar uite cum multe persoane percep lucrurile altfel si au impresia ca un artist bun se naste peste noapte si daca ajunge sa puna la evenimente mari, inseamna ca este si bun. Meh, eu sunt de alta parere.

Rutina zilnica de mers cu metroul pana la Dristor ma ajuta sa fac cunostinta cu multe persoane de varsta cu mine. Give or take. De obicei, imi place sa fiu creeper si sa ma uit efectiv la oameni si sa le studiez privirile, miscarile, micro-expresiile. Majoritarea sunt, evident, cu castile in urechi, total deconectati. Stiu secunda la care sa se apropie de usa atunci cand ajunge metroul in statia la care trebuie sa coboare. Unii asculta techno, altii asculta Mia de la Drake, iar majoritatea asculta melodii vechi. Imi place cand poarta cineva casti prin care se aude sunetul, caci ma face sa analizez si mai tare contextul. Generatiile care vin din spate poarta etichete, multe dintre ele fiind insusite, iar muzica joaca un rol important in viata lor. Cel mai important lucru in momentul de fata este ca ar trebui sa dea nas in nas cu cat mai mult content relevant din industrie, cu artisti de muzica electronica care chiar stiu cu ce se mananca ,,bubuiala”, aflati la un nivel destul de mare, dar care sunt la fel de modesti si lasa muzica sa vorbeasca pentru ei. Content cu artisti romani sau din afara care nu promoveaza superficialitatea si perfectionismul, care si daca vorbesc de gold chains si bitches and cars, o fac pentru ca fac referire la un stil de viata pe care si-l permit pentru ca au muncit, pentru ca au bani si pentru ca marea majoritate au in spate o istorie in care stramosii nu au fost atat de norocosi. Intelegi aluzia. Dar cu versuri precum ,,Tac-tu n-are niciun ban” a domnului in cauza pe nume Selly sau show-urile lui Peggy Gou pe stilul ,,dau play si dansez ca prostii nu-si dau seama”, ma tem putin de alegerile astora mai mici. Sunt curioasa cate pustoaice s-au apucat de twerk dupa video-ul lu’ ala mic 🙂

Ilustratie sugestiva – J Cole – KOD