Inceputurile au fost timide in adevaratul sens al cuvantului. Putina muzica hip hop, pentru ca la acest gen ma refer in expunere. Suportul nostru preferat media era caseta, dupa cum probabil unii dintre voi isi amintesc. Generatia parintilor nostri rupsese benzile de magnetofon in doua si tocise vinylurile de la sarbi si mai ales de la bulgari.

In 1991, aparuse pentru noi o Mecca a muzicii straine, denumita de “batrani” slagare internationale, regasita si pe TVR sub denumirea de “Varietati muzicale internationale”. Era vorba de un magazin micut situat pe bulevardul Victoria Socialismului, foarte aproape de Casa Poporului. In acceptiunea lui Hefe, cel care mi-a zis de duma asta, dar si a multor copii bucuresteni, Casa Poporului era a noastra a tuturor si daca ramaneai fara apartament ar fi trebuit sa ti se dea unul in acest edificiu, pentru ca era a Poporului, nu?

Concord era numele “chioscului” si nu am reusit nici pana azi sa aflam secretul provenientei muzicii din acele cataloage. Aveau cam tot ce era in top US si UK. I-am calarit pentru Naughty By Nature, Public Enemy, Run DMC, etc. Te puteai duce cu caseta ta sau iti dadeau ei contra cost. Evident ca visul fiecaruia dintre noi era sa se duca cu caseta FeCr2, pentru ca alea erau cele mai blana. Au disparut in ceata exact cum au si aparut, dintr-o data. Trebuie precizat ca in plina tranzitie incipienta,

Romania nu avea niciun fel de lege cu privire la drepturi de autor. Trotuarele din zonele centrale ale Capitalei gemeau de tarabe cu casete. Micile magazine de cartier, la inceput denumite buticuri, aveau si o sectiune cu casete poloneze “originale” Biem Zaiks. Puteai sa vinzi orice fara grija. Daca aveai un deck sau o linie de deckuri, cum avea Dox, erai zeu.

Prin 94, pe la inceput, a aparut tot invaluita in mister o taraba cu mult rap chiar in pasaj la Universitate, dar extrem de “palmata”. Puteai ajunge la ea doar daca urcai pe scarile in spirala care incepeau de pe peron. Datorita faptului ca erau si scari rulante, ghiciti cata lume mergea pe scarile spiralate. Sub 1%. Copertile acestor casete erau facute la imprimante matriciale, atat de intalnite printre proprietarii de HC85 sau CIP03, aceste NORADuri ale epocii noastre. Am luat de acolo de la Cypress pana la Arrested Development. Un an cred ca au tinut-o si astia. Am venit sa mai iau ceva si nu i-am mai gasit. Nu pot sa va descriu disperarea cu care am anchetat tot personalul Metrorex cu privire la taraba disparuta. Simteam ca mi s-a luat ceva foarte pretios. Au mai venit inca 3 baieti, exasperati: “Unde e taraba, bai bulangiilor?”, “Aveam si noi ceva misto, l-ati distrus si pe asta, sa ascultam toti Sagapao si Toto Cutugno, nu?”.

Poate cea mai frumoasa amintire a mea cu aceasta taraba este ca m-am dus sa caut Snoop Dogg “Doggystyle”. Vazusem la Yo! MTV Raps emisiunea si ca urma sa se lanseze in 3 zile. Trecuse o saptamana si am luat cu asalt taraba obscura. “Aveti, baieti?”. Caseta costa 3000 lei vechi. “Il avem, insa nu e inca multiplicat”. “Daca mi-l aduceti maine va dau 6000 pe el”. “Dar de ce nu ai rabdare?”. “Nu intelegeti, trebuie sa il am primul din Bucuresti”, le-am raspuns eu nelinistit.

In episodul urmator vom detalia amintiri despre “taraba lui Grishu”, un personaj misterios pentru noi din Bacau, care ne-a bagat definitiv lumina in casa, noua, ascultatorilor de rap din Bucuresti. Sa auzim de bine.