Acum cativa ani, umbla prin sat, pe billboard-uri, o reclama cu un om din popor, de o varsta inaintata, care era imbracat ca un copchil de liceu… Si textul zicea ceva de varsta pe care ar trebui s-o aiba un digei si ca ce bine e sa te orientezi din timp profesional. Ironia face ca reclama era la o facultate d-asta particulara unde orice cursuri ai urma, e ca si cum ai face cofetarie/patiserie, ceea ce n-ar fi rau deloc, daca nu s-ar numi “drept”. Sau relatii international, sau jurnalism, sau medicina, sau ce pizda ma-sii mai au ei p-acolo. Oricum, nu despre asta vorbeam.

Asa, ma gandeam despre varsta potrivita pentru un digei. Si cum se cheama cand treci de o anumita varsta? Ca esti deja la after? Dupa ce ti se duce varsta de juvete, cand corpul inca iti secreta testosteron, brusc, ai devenit digei de after? Urasc conceptul de after, e ca si cum petrecerea n-a fost de ajuns, si mai trebuie ceva. Acum, imi dau seama ca este o reactie total ipocrita de-a mea, incercand sa opresc si trecerea timpului.

Daca ati vazut Avengers: Infinity War, ultimul, n-avea cum sa nu va placa personajul negativ, Thanos, care isi poarta povara extinctiei a jumatate din Univers si viseaza cu ochii deschisi la pensie. Si fix asta il face simpatic si-l umanizeaza, ca vede sfarsitul. Este singurul personaj negativ care nu e ambetat de propria “cauza” si constientizeaza un sfarsit. Ce-i da lui sens, este cum ajunge la sfarsitul ala de care tot vorbeste intreg filmul. Desi, cand vrei sa razi jumate din Univers, nu prea poti sa zici ca e genul ala de situatie unde e mai importanta calatoria decat destinatia… Si e seducator tot discursul ala al lui si justificat. Dar, gresit! Si despotic! Nu-mi plac oamenii despotici, care cauta sa modeleze contextul dupa chipul si asemanarea lor. Iar am alunecat…

Bun! Deci, care e varsta aia la care nu mai da bine sa fii digei? Si, ce faci dupa aia? Io-s medic, n-am profesat nici macar o zi, iar asta e o meserie ca un sport de performanta, trebuie sa fii mereu pe situatie si conectat! Eu nu mai inteleg nimic de multa vreme.

Pe de alta parte, Norman Cook, adica Fatboy Slim, nu are aceasta problema! Nici Dj Premiere, nici Funk Master Flex, nici Goldie… Si tot asa! Da, astia si niste oameni care au cam schimbat fata muzicii. Si-s un procent infim, comparativ cu grosul acestei categorii socio-profesionale.

Deci, ce faci, dupa ce toata viata ai pus muzica? Si ai facut-o? Ok, poti s-o faci in continuare. Dar, asta e un “act” a carui adevarata dimensiune e data de public. Si, daca te deconectezi de el, si muzica o sa fie la fel. Deconectata, fara suflet, fara coi, si nu le mai “canti” lor. Toate piesele or sa sune a cantece de lebede, interpretate maiastru de un pensionar. Sonata pentru basi si laptop in fa minor (in tonalitatea asta mi-a zis colegul meu, Planet H ca suna cel mai bine sub-basul).

Urasc afterul! Este locul unde toate sufletele pierdute se aduna, in cautarea companiei unor oameni la fel de pierduti. Este locul unde stai cand n-ai unde te intoarce. Este mereu o atmosfera conspirativa de alcoolici anonimi, care isi cauta alinare sau anihilare. De multe ori e acelasi lurcu.

Urasc afterul! Este ca o priveghe a petrecerii. Petrecerea a murit, iar noi ne adunam in memoria ei si mai bem cate ceva, aducandu-ne aminte ce bine era cand traia petrecerea.

Urasc afterul! Este ca o intalnire de 20 de ani de cand s-a terminat liceul, iar toti cei care participa sunt buhaiti de varsta, bautura si grijile de acasa. Rememoreaza perioada de aur si avant juvenil din liceu si ofteaza amar. Se uita unii la altii, de multe ori nerecunoscandu-se si sunt mult mai putini decat tineau minte.

Urasc afterul! Este ca celalte doua parti ale filmului Hangover. Calaresc popularitatea petrecerii si incaseaza vanzand iluzia ca afterul e la fel de tare ca petrecerea. Dar nu e!

Urasc afterul! Pe de alta parte, imi dau seama ca este o reactie total ipocrita de-a mea, incercand sa opresc si trecerea timpului.