Am disparut un pic. Am fost incredibil de prins.

Am dormit putin, am fumat mult, am mancat numai prostii, am ascultat tot felul de tampenii. Am zis eu la randul meu altele mai mari.

Like sand through the hourglass, these are the days of our lives.

Recunosc, ma si alint un pic. Imi place enorm sa muncesc. Ma enerveaza, in schimb, oboseala. Urasc cleiul surmenajului care-mi leaga neuronii intre ei, ca o guma de mestecat lipita de fundul scaunului. 

Am disparut un pic.

Am avut o saptamana in care am filmat zilnic, multe ore. Am o emisiune noua pe TV si incepand din nou sa lucrez cu o parte din vechea echipa, m-am simtit foarte bine. Singura problema este ca a trebuit sa pendulez printre petreceri, care se intamplau noaptea, mult dupa limita tolerantei creierului meu. Ala e momentul in care incep sa delirez.

Dupa doua zile de petreceri in Bucuresti secondate de filmari, am avut si un moment de blackout. 

Am disparut un pic.

M-am trezit brusc in avionul catre Cluj, cu doamna creata si durdulie care a adormit langa mine si ii alunecase capul pe umarul meu. Stateam incarcerat intre geamul de langa aripa, damful de fixativ, mirosul de cafea venit de undeva si centura care-mi strangea burtile si ma tintuia fara speranta. Asta e. Am primit 50 de minute de zbor cu executare.

Tocmai descoperisem inainte, in taxi, Gas. Vai, cat imi place albumul “Rausch” ! Ambient, cu un pic de post techno. Are cateva teme care ma apasa pe cap, da-mi place aerul ala anxios. De sambata, de cand am dat de el, il ascult continuu. M-a prins, ma tine izolat de forfota din jur, cu rigoarea unui guardian saver care bate cu bastonul lent, dar exact in gratii. Ma aseaza la loc, si-mi promite o felie de paine neagra cu apa cu rugina. 

Nu, multumesc, nu vreau nimic!

Sunt oribile sandwich-urile de low cost. Multa paine alba…

Ma-ntorc la Gas… Imi intra pe urechi si se duce pana-n stomac sa-mi umple golul din mate… Cred ca tocmai am descoperit dieta cu post-techno.

Am disparut un pic.

Am inceput sa ma gandesc la emisiunea asta la care filmez. Imi place enorm sa lucrez in TV. Stiu ca pare ca ma alint, dar nu inteleg cum s-a ajuns la mine. N-am mai primit de ceva timp atata atentie. Ca s-o lamurim, se numeste “Falsez pentru tine” si o sa fie pe Pro Tv. E ca un fel de intoarcere acasa la mine. Cand discutam despre emisiune cu management-ul, unul dintre producatori, pe care-l stiu de multa vreme, m-a intrebat ce am mai facut intre timp. Ce sa fac?

Am disparut un pic.

Ramaneti un pic cu mine. In seara asta am un show in Targu Mures, la colegii de la medicina de acolo. Oameni sunt foarte misto si fac festivalul asta Medifun, din ce in ce mai bine, de la an la an. Deci: BUC -> CLUJ, intalnire cu Planet H. De acolo, condus pana la Targu Mures, mixat la Medifun. Imediat dupa, inapoi catre Cluj. Am avion la 6 dimineata. Pe drum, undeva la 40 de km de Targu Mures, am clacat. Aveam plumb pe pleoape si peltea de trandafiri peste retine. Gem de gutui in urechi si covrigi grei cu susan la maini, ca niste bratari groase si mari, fara lanturi, aflate acolo cu unicul scop de-a nu-mi da voie sa trag de volan. A preluat Planet H sarcina condusului. Iar eu am alunecat in scaunul moale si mare de piele din dreapta, pe taramul inconstientei. Visam cu stomacul ros.

Am disparut un pic.

Iar fiind luni, a trebuit s-o iau de la capat: rutina aeroport-avion-intors acasa.

Imi place sa muncesc, imi place sa si dispar. Dar acum, dupa atata scremut…

O sa apar un pic!