,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”

Ca DJ, te simti profund ofensat cand auzi propozitia asta. Chiar daca vine de la colegul de formatie, Planet H, in cazul meu… Caci, trebuie si vanitatea sa mai sparcaie nitel puroi prin piele, inainte sa se stinga.

Ghighi Bejan, adica membrul meu preferat din Divertis, mi-a zis o vorba mare:

,,Gicule, prostul nu rade, prostul se supara!”

Cam asa e si aici! Poti sa alegi sa te doara-n pula de plebea care sta cu lumina emanata de tine in ochi sau poti sa fii doar nitel atent.

Fiind nitel atent, mi s-au aratat cam cele mai tari chestii pe care le stiu.

,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”

Sa facem o simulare!

Dupa o saptamana de calvar, in care nu stiu de ce nu ni se lipea nimic, de niciunde, Planet H imi zice:

,,Ma, tu stii Mazzi Star?”

Aveam in copilarie un prieten care-o asculta, da nu-mi placea ca nu era cu metal. Aia ma interesa pe mine atunci. Dupa care, am mai auzit de ea pe nu stiu ce piese Massive Attack.

,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”

Si asa, Planet H imi trimite o piesa de la Mazzi Star. Asta e o trupa nouazecista ameniraca, care era destul de prezenta pe tv, dar se pare ca nimeni nu mai tine minte exact. “Fade into you” se numea piesa. De cand mi-a trimis-o, nu exista zi sa n-o ascult de cateva ori. Mazzi Star n-o sa-ti schimbe viata… Decat daca asculti de cateva ori pe zi… Cum zice titlul piesei, la fel e si muzica lor. Se dizolva treptat in tine, ca pastilele alea galbene de multivitamine. Si te incarca, ca pastilele alea galbene de multivitamine. Dupa care, te pisi pe tine, ca dupa pastilele alea galbene de multivitamine. MAZZI STAR!

,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”

Ce pizda ma-sii ar putea sa-mi arate o fatuca de 19 ani sa ma si dea pe spate?

Asta ma-ntrebam ca un bou condescendent, desi ea e mult mai inalta decat mine si-mi domina proximitatea cu plenitudinea ei frontala. Curbura convexa si adanca a decolteului se termina brusc in doua pierce-uri care delimiteaza lumea din jurul ei de spatiul personal in care mi-a dat acces temporar. De dragul privilegiului mai sus mentionat, proaspat obtinut, o ascult.

Si-mi arata The Brian Jonestone Massacre, o trupa cumva de stone rock. Una dintre multe altele… Doar ca astia au o piesa… “Anemone”

De cum a dat play, m-a plesnit fara mila o rostogolire placuta si organica de instrumente foarte familiare. Iar vocalul, de gagica, e genul ala care mai mult vorbeste decat canta. Anemone e o piesa ca si femeia care mi-a aratat-o: asezata si rotunda. Si da cumva dependenta. E ceva alunecos si depravat in relaxarea pseudo-hipioata a muzicii aleia. E ceva care se scurge din difuzor, nu-mi dau seama exact care e natura fluidului care lubrifiaza piesa Anemone.

,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”

The Brian Jonestone Massacre – Anemone

Dupa care, intr-o seara, fatuca excesiv de inalta si planturoasa se intalneste cu colegul meu de formatie. Stam la povesti si Planet H zice:

,,Da pe youtube si cauta Gutalax live !”

Fatuca cu nume de amazoana si zeita a vanatorii imi arunca un repros ca si ea mi-a zis de ei, ca fusese la concert, dar ca n-am fost atent…

Gutalax e o trupa ceheasca  de grind core, la care show-ul live e la un alt nivel de trolling: incep ba cu tema din Baywatch, sau Ghost Busters si dupa, se dezlantuie un circ visual, in care se implica si publicul mult mai mult decat la alte formatii…

Mi-e greu sa descriu, luati-va si voi dupa Planet H!

,,Lasa-ma sa-ti arat si eu o piesa!”