Ce ciudat e sa zici, ca digei “am vacanta”.

E ciudat!

In rest, oricum weekend-ul tau incepe luni si se termina miercuri.

Doar ca eu am si radio. Tananana… Emisiune zilnica, drivetime.

Asta e job!

Ma rog, e singurul punct fix din programul asa al meu foarte volatil.

Ma simt ciudat acum, ca sunt in vacanta.

Ma mananca palmele si dorm mult!

In weekend-uri, in schimb, pun muzica, am petreceri, e vara, sunt o gramada de festivaluri.

Dar, sunt in vacanta.

Am concediu!

Sunt cu un pas mai aproape de normalitate.

Ma leg de termeni comuni oamenilor seriosi, cu servicii, copii acasa si rate la banca. Incerc sa fiu om serios si responsabil.

NOT!

Revenind, am vacanta! Deci dorm! Dorm foarte mult! Si ascult tot felul de muzici care sa nu interfereze cu somnul. Cum ar fi Casino Versus Japan. Asta e un artist pe care-l tot ascult din 2000, cam asa, de cand am dat de el. Aduce un pic a Boards Of Canada, dar e un electronic mai baroc, mai inflorit, mai pretios, nu neaparat mai bun. Doar ca sunt momente de semi-constienta, in care starea de veghe se ia de gat cu somnul ala care se insinueaza ca gripa, pe sub piele, in care Casino Versus Japan e fix ce trebuie. Imi place ca pe masura ce a tot scos albume, au disparut elementele de percutie si muzica lui s-a tranformat intr-o drona continua, o tanguaiala digitala, uniforma si imersiva. Imi place Casino Versus Japan.

Dar atunci cand dormi incontinuu ai si problema statului treaz noaptea.

Am aceasta problema!

De cand mi s-au futut castile, am capatat un obicei foarte prost de la baietii mei de la Tandarei. Bag muzica pe defuzor, la telefon.

Bucurestiul, noaptea, vara, este cel mai tare oras! Am zis! Mai ales in cursul saptamanii.

Si, cum ziceam, bag muzica la defuzor, la telefon si incep sa ma plimb pe strazi, pana ma ia somnul sau pana termin de fumat.

Offtopic: inca fumez enorm, tot incerc sa ma las, dar nu pot! Am ajuns la marea perfomanta de a devora cam zece trabucuri, Churchill, pe zi! Maticiuc e invidios!

E, si cum ma plimb eu asa, elegant pe strazile de prin Bucuresti, imi trebuie soundtrack! Imi plac unele zone de prin centru, unde sunt numai case, ca este o liniste mormantala pe care o ucid sistematic cu defuzorul telefonului, cum ziceam.

Acuma o sa ziceti ca vreau neaparat sa par un figurant elitist, dar nimic de pana acum, de cand tot bat la picior Bucurestiul, nu mi-a facut o placere mai mare ca Bach, lucrarile pentru orga. Senzatia de sfarsit iminent, combinat cu reverentioziatea religioasa si sonoritatea cavernoasa a orgii, ingheata toti interlopii mari sau mici cu care mai dau ochii noaptea.

Desi nu-s un mare expert in ale muzicii clasice, este ceva la Bach care ma farmeca. Ori sobrietatea, ori influriturile, ori faptul ca ma face sa ma simt mai destept (mda…). Nu pot sa va explic exact ce-mi place la Bach, pentru ca oricum nu inteleg chiar tot. Sunt ca o molie care merge spre lumina, hipnotizata iremediabil!

Casc, casc adanc, a oboseala inexistenta! Casc molipsitor si apasat! Casc ritmic si enervant. Casc mut si imping oxigen catre creier. Creierul il preia bucuros, dar nu-l transforma in nimic. Ma culc! Am de gand sa stau treaz la noapte! Trebuie sa pun telefonul la incarcat!

Casc si de abia astept sa bag muzica la defuzor si sa-mi fac, la noapte, norma de kilometri si trabucuri.

Casc!