
[GOJIRIUM] Totul despre digei si Primarie
Visez mult si tot felul de prostii. Ce-mi place e ca visez cu soundtrack. Mereu!
Se facea ca eram vampir. Aveam trei sute si ceva de ani. Stop!
Canta Matmos. Au produs-o, la un moment dat si pe Bjork. Sunt foarte experimentali si imi place ca nu se repeta absolut deloc. Au un album doar din sunete dintr-o clinica de liposuctie.
Se facea ca eram vampir. Aveam trei sute si ceva de ani…Aveam, in perioada interbelica, o vila in centrul Bucurestiului. Mare. 12 camere si 3 servitori. Eram dintr-o familie de boieri. Cultivau vita de vie si cereale.
A venit comunismul. A ras tot. Matmos varsa o aglomerare sonora peste subconstientul meu care vedea cum secera si ciocanul, secerau si ciocaneau proprietarii si pe copiii lor vampiri. Nu stiu cum am ajus vampir. Sper sa visez si asta.
Eram vampir. Aveam o casa mare si duceam o viata de huzur. Matmos canta usurel, dar omniprezent, undeva in spate.
Statul mi-a luat casa. Nationalizare.
Am plecat din tara.
Acum, m-am intors!
Sunt vampir. Am imbatranit mult. Cu vanatoarea nu mai merge, asa ca fac trafic de sange cu un asistent de la Spitalul Floreasca. Il suspectez ca mi-l indoaie cu apa. Il rog sa nu mai aduca sange de la donatori care au colesterolul mare. Nu-l intereseaza!
Incerc sa-mi iau casa inapoi de la stat. Nu pot! Trebuie sa ma prezint ziua, la Primarie, cu actele. Ziua! Peste toate astea, primarul mai e si crestin si e plina primaria de cruci si icoane.
Angajez un avocat care-mi jupoaie pielea de pe mine si-mi suge si ultima picatura de sange.
Casa nu mai exista. Matmos se razvratesc si imi invadeaza visul cu un scandal granular.
Dar, exista terenul. Avocatul a aranjat o intalnire cu cineva de la cadastru, dupa 10 seara. Nu stiu cum a reusit. Ce bine e noaptea afara, Soarele e plecat de mult. E racoare si linistit.
Avocatul ma anunta ca terenul e ocupat de o cladire noua, care este inca in constructie.
Mergem sa vedem exact.
Pe terenul unde era odata casa in care am crescut, se ridica acum Catedrala Mantuirii Neamului.
Plec impleticit de la intalnirea cu avocatul si domnul de la cadastru.
Sa continui procesul?
Sunt vampir si sunt prins intre Primaria Bucuresti, Constantin & Asociatii, Spitalul Floreasca si Catedrala Mantuirii neamului. Si Matmos.
Am stigmatul nemuririi si totusi simt cum Bucurestiul si oamenii lui ma termina. Inainte de moarte, cica iti vezi toata viata cum curge inaintea ochilor. Am 386 de ani. Dureaza un pic mai mult.
Am stigmatul nemuririi si totusi simt cum Bucurestiul si oamenii lui imi sug si ultima farama de vlaga pe care o mai am. Matmos canta si mai tare, sa acopere cum urlu degeaba la Luna.
Ma duc pe Lacul Morii si m-asez pe banca. Imi trosnesc genunchii. Astept. Se face sase.
Soarele incepe sa mijeasca pe dupa blocuri si imi frige pielea creponata.
Pe masura ce Soarele se ridica, eu ma sting incet si dispar de pe fata Pamantului.
Si, imediat ce am murit, m-am trezit!