Am mai zis ca am 35 de ani…

Digeiesc de pe la 21.

Am avut mereu respect pentru aia care au longevitate. E foarte clar ca nu e o intamplare ca fac ceea ce fac. Ca n-au fost trantiti de valtoarea vietii in fata pupitrului.

Ce am invatat e ca majoritatea digeilor care au si personalitate, si coi, si constanta, si prezenta, sunt rockeri in rezerva. Sau, si mai rau, metalisti. Aia e bine!

Aveam cam 14 ani. Ma bucuram de beneficiile buletinului, care la mine, in Tandarei se traduceau in luatul de casete video de la centrul de inchiriere. Asa am dat, din pura intamplare, peste un documentar cu 2 Live Crew. Mi se pareau cam circari, ca deja ma prinsese flama cu Dr Dre si Onyx. Dar am inteles puterea controversei. Dar si cat de greu e sa fii constant.

In 2018, Dr Dre e inca aici. Onyx scoate albume, ultimul chiar e brici.

Ce mai face 2 Live Crew?

Ascultam in adolescenta in draci Laurent Garnier. Si, la multi ani dupa, am si apucat sa-l vad. Am inteles lectia diversitatii. Daca ii asculti albumele lui Garnier si te duci sa-l vezi pe viu, nimic nu te pregateste pentru ce-o sa urmeze. Fandari stilistice mai mari si mai coerente, ca la Garnier, n-am vazut la nicun alt dj.

La fel am patit si cu Benga. Adica, am fost surprins total de ce muzica pune si cum. Asta e unul din taticii dubstep-ului. Dar, pe viu, din nou, e cu totul altceva. Te face sa dansezi pe niste piese absolut necunoscute si toate foarte inchegate, iar setul lui curge extrem de organic.

Cu Tiesto, povestea e alta. Asta, apropo de constanta. Cred ca de la el am prins cel mai bine lectia relevantei. Tiesto e genul ala de artist foarte mainstream care stie mereu cat e ora exacta. Cred ca unul din semnele clare ale faptului ca un artist-producator de muzica electronica de stadion conteaza, este ca piesele tale sunt in setul lui Tiesto.

De la Juan Atkins am invatat putearea pedigree-ului. Face ceea ce face pentru ca vine de unde vine. Cautati si voi exact, sa nu-i fac biografia aici. Si atunci, cu mare tristeste am inteles de ce revolutiile culturale n-or sa plece niciodata din Europa de Sud-Est. Alt exemplu similar ar fi Rithcie Hawtin, din a doua generatie Detroit.

La un moment-dat, nu stiu cum, m-am uitat la un concert Bon Jovi. Imi place Bon jovi! Si, intre piese, a venit in backstage sa-si schimbe tricoul. Si avea, la 50 si ceva de ani, patratele pe burta. Si arata ca un fecior de liceu. Atunci am invatat ca tre sa lucrezi si mai mult pentru constanta aia. Sa te si tina genunchii pe scena… Inca lucrez mental la acest aspect!

Dar, niciodata, nimic, nu mi-a dat un mai mare reset ca Skrillex. Am fost, cu Planet H, opening act-ul lui. Skrillex este the real deal! Muzician asumat, cu grammy-uri acasa, dj care face totul ca la manual. Totul pentru public. E si inovator si muzical. E singurul dj pe care l-am vazut sa aiba aura aia de star atemporal. Iti da impresia clara ca, in orice era s-ar fi desfarusat, ar fi avut succes. Pentru ca muzica e muzica, indiferent de forma pe care o ia.

Si lista e foarte mare: de la Emimen, am invatat ca e foarte important ce-ti iese pe gura, de la Daft Punk, ca nu e bine sa te repeti, de la Aphex Twin, ca e foarte important sa stii cand sa te opresti, de la dj Fresh am invatat ca trebuie sa te prezinti cu temele facute, de la Motorhead, am prins puterea coiului, iar de la Avicii, ca regulile nu conteaza!

Am 35 de ani… Am mai zis…

Digeiesc de pe la 21, dar tot apare cate un artist, din cand in cand, care ma face sa-mi re-evaluez sistemele de valori.