Iar zic ca ma enerveaza sa emit truisme, da ‘ o s-o fac de dragul constructiei argumentatiei.

E si mai clar ca atunci cand au ajuns la un anumit grad de notorietate, asta a alimentat particularitatile fiecarui membru si i-a aruncat in polobocul propriilor convigeri. De natura sociala, de natura artistica, umana, pizda ma-sii…

Adica, s-au certat, mai pe direct!

De putina vreme am inteles si de ce. Si am inteles de ce tot timpul mi-a placut mai mult David Gilmour decat Roger Waters. Stiti povestea. El i-a luat locul lui Syd Barrett la voce si chitara, dupa ce Syd “s-a dat pa bulgari” cum zic baietii mei de la Tandarei.

Stateam si citeam un articol pe Rolling Stone despre albume celebre care nu au fost lansate niciodata, ale unor artisti si mai celebri. Pink Floyd era pe lista. Ar fi trebuit sa fie un album de muzica concreta, adica sunetul era obtinut din orice altceva in afara de instrumente muzicale.

S-ar fi numit “Household Objects”, iar membrii Pink Floyd ar fi cantat la mixere, becuri, fierastraie, maturi si alte electrocasnice. Doar ca, desi suna bine pe foaie, a iesit un cacat. Iar primul care a recunoscut asta a fost Gilmour.

Turneele alea grandioase in care se canta clasicele Pink Floyd sunt facute de Roger Waters, care simte nevoia sa bage si activism. Sa bage! Ar fi unul din putinii indreptatiti s-o faca.

Dar, pe de alta parte, mi-a aduc aminte cum mi s-a taiat tot cheful fix la jumatatea concertului Morrissey, din cauza propagandei. I-a dat nea Morrissey cu “meat is murder” pana am simtit nevoia sa cer banii inapoi pe bilet, sa ma duc sa iau o ceafa cinstita de la Pui de Urs.

Dar, Roger Waters, pe masura ce imbatraneste, e tot mai virulent. Si face niste decalratii si are niste iesiri pe care nu le inteleg. Si se cam bat cap in cap si cu statement-ul unor albume mai vechi. Si ma face sa ma intreb cum s-a ajuns aici. Sau, si mai grav, daca am inteles ceva de prima data.

Ultima iesire a fost asta cu Julian Asange, pe care am inteles-o fara probleme. Ba chiar a fost la inceputul saptamanii ditai scandalul. In rest, iesirile lui de propraganda sunt parca, un pic schizofrenice.

Stiu, e o impietate, ca eu, un nimeni, pun sub semnul intrebarii demersurile unui geniu muzical, dar…

In tot timpul asta, David Gilmour a mai dat o cantare la Pompei, pe arta si suflet curat si a facut un album de muzica electronica. Cu The Orb . Album care nu e cea mai mare capodopera, dar care e facut pe asa o mare relaxare si cu atata asumare, incat iti dai seama unde e The Orb si unde e David Gilmour.

Ca Gilmour vreau sa imbatranesc. Am zis!

Si acum, serios, daca intelegeti exact mesajul lui Waters, imi ziceti si mie care e?