Raving Iran- un documentar despre doi DJ-i care sfideaza regimul islamic

Sunt multe lucruri in viata pe care nu le alegem. Nu alegem tara in care ne nastem, nu alegem oamenii care sa ne fie parinti, insa putem cu siguranta alege cum vrem sa decurga restul vietii noastre si ce turnura sa ia. De acest lucru s-au convins si Anoosh si Arash, doi tineri de origine iraniana, din Teheran, care s-au lasat condusi de aceeasi pasiune arzatoare: techno-ul.

In caz ca nu l-ati vazut deja, Raving Iran este un film documentar despre Anoosh si Arash, sau Lama si Barba (Blade&Beard), dupa cum si-au spus chiar ei, care isi descopera pasiunea pentru muzica techno, taman intr-un stat care nu le permite asta, intr-un stat care interzice orice forma publica de manifestare muzicala straina. In Iran, influentele occidentale, sub orice mod ar patrunde in tara, sunt vazute drept o amenintare la adresa regimului.

De la incercarea de a-si imprima o fotografie pentru albumul lor neaprobat inca oficial de Ministerul Culturii (asa cum este procedura in Iran pentru orice produs artistic) si pana la organizarea pe ascuns a unui rave in desert, Anoosh și Arash incep sa se confrunte in fiecare moment cu teama de a-si pierde libertatea sau chiar viata. Cand primesc o invitatie de a pune muzica la Lethargy Festival, in Zurich, Elvetia, cei doi vor fi pusi in ipostaza de a decide daca sa ramana definitiv in Europa sau sa se intoarca in tara lor de origine.

Poate ca noi nu vom cuprinde niciodata cu mintea noastra cum e sa fii privat de anumite drepturi si libertati, cum e sa te confrunti cu un regim de stat restrictiv cu orice element cultural strain care este vazut drept o amenintare. In trecut, mai precis dupa Revolutia Iraniana din 1979 , fundamentalistii islamici au dat foc caselor de discuri, a studio-urilor de inregistrari, instaurand un sistem de opresiune fata de muzicieni. La nivel de performance s-au introdus o serie de reglementari foarte stricte, impuse totodata si pentru a declara un razboi contra Vestului. Cenzura persista si astazi in Iran, nu doar in industriile creative, ci mai ales in mass-media.

Documentarul critica aspru mecanismele nedrepte ale conducerii cu care se confrunta artistii independenti, dar iti si arata, in acelasi timp ca lupta, la nivel de individ nu trebuie sa se opreasca niciodata, indiferent de forma ei.  “I fed up with doing things secretly”, spune Arash in film. Acest lucru demonstreaza ca desi exista restrictii cultural-artistice adanc inradacinate, inca se nasc noi generatii de producatori de muzica electronica.

Documentarul este o adevarata lectie de perseverenta, este dovada vie ca un individ poate genera mai multe schimbari decat isi inchipuie. Suntem o generatie tanara, care s-a indepartat mult de temerile instaurate in sufletele parintilor si bunicilor nostri, suntem o generatie tanara care acum, mai mult ca niciodata ne putem ajuta si sprijini pentru ca avem la indeamana tool-urile necesare (si aici ma refer la social media) pentru a arata mai mult respect si pentru a-i ajuta mai mult pe cei care se afla in nevoie. Muzica trebuie sa ajunga la toata lumea. Totul se afla acum la un click distanta.

Daca pentru unii muzica e o obisnuinta sau un chiar un ritual, pentru altii poate fi doar un vis. Cred ca putem sa fim mai recunoscatori si sa ne simtim norocosi. Sa fim recunoscatori ca suntem liberi sa ascultam orice gen de muzica, sa fim recunoscatori ca in weekend putem merge la o petrecere techno fara sa fim arestati si condamnati pentru ca am ales sa luam parte la acest tip de manifestare. Sa fim recunoscatori ca la vara avem ocazia sa ajungem la festivalul nostru preferat, ca putem sa sarim in sus de bucurie, la propriu cand ii vedem live pe artistii nostri preferati. Cum ar fi fost, oare, sa nu ai parte de toate astea?