In Dota joci intr-o echipa formata, in general, dintr-un carry, un midder, 2 supports si un tank. Fiind o echipa, nimeni nu e liderul nimanui si cu totii stiu care le sunt prioritatile. Tentatiile sunt mari de-a lungul meciului, de a nu-ti respecta pozitia din echipa si de a te abate de la reguli in goana dupa “faima”. Cu totii vrem sa fim eroi. Si in Dota suntem eroi, pentru ca putem fi usor eroi unii pentru ceilalti, doar punand mai multa incredere si comunicare la bataie.

Eu vorbesc despre o echipa utopica de Dota. Toti jucatorii stim ca astfel de echipe le vezi cu adevarat doar la meciurile pro, dar tu stii, acolo in sufletul tau (si-n cele peste 4000 de ore jucate) ca ai avut macar un meci in care totul a decurs exact ca la pro. L-ai avut, indiferent de rank, ai simtit ca ai avut un meci in care toata echipa s-a inteles. De obicei acele meciuri se sfarsesc cu command-uri si friend-request-uri, apoi o lunga perioada de timp jucati in formula respectiva si vedeti ca impreuna sunteti aproape invincibili. Dar se intampla sa ai zile in care prietenii aia au plecat la suc cu prietenii lor din viata reala si tu trebuie sa joci solo si vezi ca dai de un meci in care sunteti 5 core, niciunul nu vrea sa fie support, 3 se bat pe mid si normal, tu catar, vrei sa joci carry (anti-mage).

Ce faci in meciurile astea unde esti singur si efectiv nu ai ajutorul echipei? Simplu, devii tu ajutorul echipei chiar daca esti carry catar si le oferi increderea ca pot sa joace meciul pana la capat. Stiu, ce vina ai tu ca sunt ei prosti. Nu ai, dar te afli in acel context si trebuie sa se intample ceva ca sa castigi meciul. Si nici macar nu e rau ca e o echipa de 5 core, ca aia in late game, poate castiga. E fain sa joci Dota cu echipa ta sau solo, cu oameni random, pentru ca ajungi sa ai meciuri cu persoane care gandesc ca tine si sa te imprietenesti cu ei. E o intreaga comunitate. Ne-am pierdut nopti, zile, saptamani din viata, relatii, prieteni, colegi, pentru ca e mai usor sa dai Abbandon si dupa Find Match si sa o poti lua de la capat, decat sa incercam sa fim eroi in viata reala, dar aici lucrurile necesita timp si rabdare.

Ideea e ca in viata reala, ca si in Dota, nu exista “tu esti mai bun/ eu sunt mai bun”. Exista o echipa si daca invatam sa fim eroi pentru ceilalti, adica sa fim atenti la nevoile lor indiferent de importanta pozitiei pe care o jucam, vom reusi sa construim ceva ce poate ajunge invincibil. Te poti retrage cand vrei in patratelul tau si sa joci de unul singur pentru a vedea si alte perspective, dar daca pleci de tot din echipa formata, se destramă totul, asa ca ai grija in viata in ce echipa intri si de ce iesi din ea. Degeaba esti erou intr-un meci solo, daca la final nu-ti da nimeni credite, nu ca alea ar fi importante, insa bucuria cea mai mare e atunci cand o impartasesti. Poti ajunge printre cei mai buni, dar mereu va fi cineva care sa profite de greseala ta si sa te depasesca.

Este important sa intelegi ca totul e doar un joc cu posibilitate de redresare. Oricat de gresit ti se pare meciul, undeva exista o cale de scapare. Just be humble si inceteaza sa crezi ca totul graviteaza in jurul tau. Iar asta este o idee general valabila, care se aplica in majoritatea cazurilor cand vine vorba despre o comunitate. Si muzica este una. Si aici daca vrei sa ajungi printre cei mai buni vei pierde nopti, saptamani, prieteni, parteneri. Nu este neaparat un lucru rau, atata timp cat iti vezi de meciul tau si de “pozitia pe care o joci”, iar pe parcursul lui mai arunci o privire si pe celelalte lane-uri, cine stie, poate sunt oportunitati de kill si de level up. Iar daca joci in echipa cu prietenii, comunica, nu lasa nicio greseala nereparata si ai incredere ca daca tie iti merge mai rau, sunt ceilalti in spate care sa te apere.

Imi place sa ascult muzica cand ma joc Dota, iar ce am observat ca ma ajuta pe mine sa ma concentrez este Liquid Drum and Bass-ul. Va las cu mix-ul meu preferat. Vibe bun!