In episodul de azi vom povesti despre ,,painea noastra cea de toate zilele”. Asa denumeam noi ,,rapperii cu formatie”, balurile de boboci din Capitala. Majoritatea se desfasurau toamna. Evident ca ele constituiau o sursa de venit masiva pentru unii artisti, iar pentru unii precum noi, afirmare si box office.

Ritualul era simplu: in jur de ora 09:30, sambata dimineata, eram fluierat la geam. ,,Abrahame, scoala-ti ma preputul circumcis si hai la concert”. Deschideam geamul de rusine sa nu auda bunica-mea, care cu siguranta s-ar fi suparat la auzul celor spuse de ,,prietenii tai astia tampiti, mai mamaie”. Si asta pentru ca ea s-a nascut si a copilarit langa Dudesti, pe Nerva Traian, intr-un cartier cu o mare comunitate evreiasca. Iar ei de mici nu aveau voie sa glumeasca cu lucrurile acestea, pe care noi le aruncam in vant cu atata usurinta. Nici macar nu constientizam la varsta de 17 ani ce insemna Holocaustul si ce rusinati aveam sa fim peste ani pentru ca glumeam cu notiunile astea. ,,Sa nu folosesti niciodata cuvantul cu j cand te referi la ei, ai inteles??? Numai derbedeii le spun asa”, zicea mamaie.

In fine, dupa vreo 30 de min, coboram mancat si spalat, imbracat cu toalele din America pe care mi le indiviau toti, cumparate de la un fel Carrefour-uri din statul NY, de maica-mea, cu mari eforturi pe vremea aceea.

Noi mergeam la punct ochit, punct lovit, adica direct in Preoteasa. Pentru cei tineri, Silver Church. Intram cu tupeu, adica plateam bilet si mergeam direct la organizatori. De multe ori nici nu aveau bilete la intrare pentru ca evident se vandusera la liceu si nu mai aveau si la Silver Church. Ceream sa vorbim cu organizatorii ca avem si noi formatie si vrem sa cantam. Aici incepea distractia.

Bine, cat vreti sa cantati?

Pai cat puteti sa ne lasati? intreba Vexx

Pai, 15 min.

Pai, o ora nu se poate? Avem album pe teava.

Ne pare rau si nici nu va putem plati.

Nu e vorba de bani, lasati-ne o ora.

Din una in alta, scoteam juma de ora. Si de multe ori, introduceam si trupele Il-Egal sau Apa Tare. Ei sunt fratii nostri, canta bestial, luati-i si pe ei, va rugaaaaam.
A fost un anume show, chiar primul pentru Asasinii Noii Ere (Il-Egal/Delikt/Apa Tare) in care efectiv nu au mai putut sa ne scoata de pe scena. Sunetistul ne placea si ne-a dat play in continuare la beaturi, iar organizatorii ne faceau semne disperate sa iesim. Pana la urma directorul a intrat pe scena si dupa vreo 3-4 eschive ale lui Norzeatic, a reusit in sfarsit sa puna mana pe microfonul lui. Trebuie precizat ca daca ar fi fost wireless, ar fi fost o cauza pierduta pentru el.

Data viitoare veti afla ce s-a intamplat la un bal de mare anvergura in “Politehnica”, de unde am iesit escortati ca sa nu fim spitalizati. Pana atunci, sarutari de maini acasa tuturor.