[MEMORY LANE] Ep. 20 – Momente memorabile partea a II a

Reluam povestirea cu si mai mare aplomb cauzat de prezenta mare a compatriotilor nostri  atat la urnele de votare din tara, cat si peste hotare. Ne intoarcem in perioada cenusie a Bucurestiului de iarna cand aveau sa concerteze la Bucuresti, Jedi Mind Tricks. Un eveniment despre care marturisesc ca nu imi creasem prea mari asteptari vis-a-vis de prezenta numeroasa a fanilor. Vorbesc asadar cu Vlad Dobrescu, indiscutabil protagonistul acestui eveniment, pe partea de organizare si public relations. Reusesc fara greutate sa programez un interviu cu Vinnie Paz, la locatia concertului, inainte sau dupa show.

Inainte sa intru vorbeam cu Cedry2k, cel care se ocupase printre altele de mai multe probleme organizatorice in locatie si il intreb daca nu vrea sa vina si el cand il intervievez pe Vinnie. Omul imi da o replica pe care aveam sa o retin toata viata: Bro, eu prefer sa nu cunosc personal oamenii a caror muzica o ascult pentru a nu risca sa fiu dezamagit de felul lor de a fi in viata reala. E optiunea mea.

Doamne si cata dreptate avea. Il intreb apoi pe Vlad daca ar putea fi o problema o intrebare legata de sinucidere in cadrul interviului, intrucat se mentioneaza des pe piesele JMT aceasta tematica si chiar albumul a carui promovare se facea in acest show debuta cu o piesa Suicide. Vlad Dobrescu, asa cum il stiam dintotdeauna, se uita la mine un pic circumspect si apoi raspunde razand: Ba, fara probleme, poate se sinucide in direct.:)))))))))

Lasam in urma partea introductiva si ne mutam la un eveniment major organizat de un alt promoter inimos si legendar din Bucuresti. Pe numele sau subteran, DJ Hefe. Omul asta cred ca si-a amanetat si lucruri pentru a face concerte cu artisti rock si hip-hop. Se da peste cap si reuseste sa il rezervepe Premier. Ma suna si imi spune, si parca inca nu imi venea sa cred ca vine Primo si promoter e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Deci, acces total la om. Parca pluteam si visam si baaaang, mai suna o data. Auzi, nu vrei sa vii si la aeroport sa ii luam?. Iar eu, gen, crezi ca Rocco Sifredi f*** mult?. Normal ca vin.

Inca de la aeroport am intrat in discutii exact ca un fan din ala stresant. Nu imi venea sa cred ca pot sa il intreb pe Primo ce ma macina de atata timp, mai ales chestii legate de Gang Starr, poate singura trupa cu care mi-as fi facut tatuaj. Fac greseala sa il intreb de Parliament Funkadelic. Asta dupa ce intrebasem daca se poate canta Seen It All, pentru ca era si Blaq Poet cu el, iar piesa e mega cunoscuta de la trupa ScrewBall. Omul se intoarce la Poet si ii zice If you wanna do it, I always got the beat with me. Revenind la Parliament Funkadelic, omul a vorbit pana la hotel despre ei. Si mi-a mentionat si o pleiada de rapperi care i-au samplat. Ii lasam la hotel si stabilim sa ne vedem la masa seara. Hefe rezervase la Carul cu Bere, optiune care m-a cam uimit. Negri de la NY, fast foodisti si noi ii ducem la Carul cu Bere sa manance ce?!!! Hefe imi zice Nu ai ma tu treaba, e bine. Cu Dzeu inainte. Managerul Gordon aka Biggest Gord avea cea mai mare gura. Un Jamaican inalt si solid. Aveam sa aflu ca omul terminase 2 facultati si pasiunile lui erau geografia si istoria locurilor pe care le viziteaza.

Ajungem asadar la Carul cu Bere si asa cum intuisem oamenii au ars-o in principal pe ce stiau ei in materie de cucina. Un puiut, french fries, etc. Singura nota discordanta a fost Poet care a cerut un T-Bone steak fara garnitura. Gordon ne intreaba tare ce ne luam noi si ii spunem ca mici, dupa ce ii si explicam despre ce este vorba. God Bless, I also wanna try local, thats the fun of travelling. Isi cere si el 5 mici cu cartofi, exact ca si noi. Vine mancarea, se lasa linistea si Primo observa la Gordon micii. Yo let me try the little sausages. Gordon ii da si se produce inevitabilul. Fuckin wow, I want 10. Le facem si un scurt tutorial de mancat mici. Imbucatura in furculita, dip adanc in mustar si din cand in cand o gura de bere la halba. Delir total. Si la plecare tot despre mici vorbeam pe strada. In capat la strada Lipscani dupa ce i-am explicat lui Gordon ce este cladirea CEC, aflata vis-a-vis, Poet ne intreaba daca sunt amenzi aici pentru urinat in public pentru ca tre sa mearga si el la un fax. Ii spunem ca nu prea si se duce omul prin lateralul CEC-ului, unde mare atentie, bucurestenii copilariti aici au intrat extrem de rar, sare gardul siface un mega pipilica in curte. Fara deranj and all that shit. Iese linistit, restul delegatiei la fel, mai putin eu si Hefe. Realmente socati.

A doua zi de dimineata, dupa concert, a trebuit sa ma trezesc la 9:00 pentru a-l insoti pe Gordon in Piata Revolutiei pentru a vorbi pentru vlogul lui despre locul in care Ceausescu a tinut ultimul discurs oficial. Despre care evident ca omul stia tot.

Intalnirea povestita m-a ajutat extrem de mult sa ma deschid la minte si sa incerc intotdeauna specificul local si incerc sa interactionez cu oameni in mediul lor specific pentru a putea sa le inteleg punctele de vedere si felul de a gandi. Thank you Biggest Gord and DJ Premier. Chapeaux.

Be sociable

Post a Comment

You don't have permission to register