In saptamana “copilului” (1 iunie, astea), m-am gandit sa mutam un pic reperul temporal in 1996. Stiu ca nu am pastrat exact ordinea cronologica a memoriilor mele, dar hey, who gives a shit? Poate doar nea Mircea Lucescu, care a incercat sa ne explice ca daca fundasul lui nu era faultat cu 2 minute inainte de gol, nu mai ajungea atacantul singur cu portarul si astfel nu s-ar mai fi intrerupt axa temporala.

Nu voi mai insista asupra genezei trupei Delikt, subiect pe care il voi trata in alt episod mai pe larg. Cert este ca ne gaseam in 1996 si ne cautam asiduu un loc unde sa tragem piesele. Ma intorsesem dintr-un orasel numit New York City. Dupa 6 luni petrecute acolo, viata mea efectiv explodase la intoarcere. Telefonul fix zbarnaia grav, in vreme ce la NY te sunau doar niste indieni cu sondaje, furnizori care iti aminteau ca n-ai platit cablu, chestii din astea intime tare…

Dupa ce debutasem in 1995, in Martin, eu si Norzy, reusisem sa ramanem in contact cu unele trupe mai consacrate care participasera la showul acela, memorabil pentru noi. Una dintre ele se numea Da Hood Justice. Intalnindu-ne pe la Universitate intr-una din zile, am intrebat intr-o doara daca stiu ei un studio accesibil. Chiar in momentele acelea se desfasurau inregistrarile albumului “Judecata de dupa…”, materialul de debut al trioului din Cotroceni, DTr, Baba Novac. Asa ca raspunsul a venit natural: “haideti fratilor la Claxon” (Nai’gh’ba voice).

Intr-un final ajungem la celebrul Claxon Studio. Ca reper, statia de metrou Gorjului, Militari pe felioasa. Intram cu “dahoozii” intr-un apartament de la parterul unui bloc “ultra mega muncitoresc”. Ne izbeste un afis ce se dorea serios: “in acest studiou nu se fumeaza”. Adaugat cu carioca bagabonteste, “martea”. Semnat si stampilat (stampila cu logo de claxon de bicla), Ion Musat (cu carioca inserat un “k” intre “s” si “a”). Prima figura care ne intampina, un baiat cu coada si ochelari: Gabi, se prezinta. A se citi, Gabi Mitran. Urma sa fie botezat de noi “G” Yeah Mitran. Asistam la o sesiune de inregistrari Da Hood. Chiar piesa “Iadul”. Eram orgasmati. Ne faceam semne din ochi, “e simplu, putem si noi”. Ne interesam cat costa, era 4jdemii ora. Se lucra pe un multitracker Akai si se venera softul de muzica numit Cakewalk. Nu trebuie sa fiti socati, imi amintesc si versiunea. 4.0. La loc de cinste statea Yamaha Korg X3-ul, mai bine zis orga generatiei noastre de rapperi in tranzitie. G-Yeah Mitran era si basist la trupa Banana Taste, un band specializat pe cantat coveruri. Ne-a placut instant si pe noi si ne-a tras bass live gratis pe tot albumul.

Am stabilit sa venim sa tragem cateva piese. Evident ca ele erau “Ineptii Lirice” si “Daspre Pace Cartierului”. Fusesem invitati la emisiunea Black Friday la Radio 21, moderata de Dragos Mirea. Nu aveam decat Pace Cartierului, care avea deja un an si jumatate, trasa la studioul dlui Zsolt Kerestely si care se auzea ca din closet. Realmente. Trebuia sa improvizam rapid.

Despre cum am reusit sa ne prezentam senzational la emisiune si mai ales cum am reusit conexiunea cu DJ Sleek, cel care a avut un rol extraordinar in metamorfozarea noastra ca trupa, in episodul urmator. Sunt prea multe detalii si nu as vrea sa scap ceva. Nu de altceva, vorba Raspopitului Deceneu, dar e pacat. Hai sa ne auzim cu bine si drag. Pace afara.