
[RecPlayLove] #6 Nu-i pacat sa nu te joci cu maimuta?
Ai deschis Abletonu’ (sau softul in care iti place sa faci muzica). Astazi e o zi mare, fiindcă urmează sa produci cea mai tare piesa. Dar parca nu iti vine sa asculti nici un sunet sau sa butonezi vreun sintetizator. Muza nu este cu tine si nici nu simti ca va fi prea curand, esti pur si simplu intr-o pana de idei (si de aici vine un val mare de frustrari).
Imagineaza-ti un pic altfel situatia. Ai un service auto. Te trezesti de dimineata si mergi la munca. Urci o masina pe elavator. Stii ca trebuie sa o repari. Opa. Unde-i muza!? Nu e cu tine si nici nu pare sa revina prea curand. Esti in pana de idei. Ce faci? Iti plangi de mila ca nu esti inspirat sau te pui pe treaba si schimbi placutele de frana? Cum ar fi sa ai de-a face cu un pompier sau un medic in pana de idei? “Azi nu stingem nici un incendiu, vezi tu… muza…”
Ok. Hai sa nu mai batem campii si sa trecem la treaba. Ce-i de făcut in acest caz? E mai simplu decat credeai. Cand simti ca esti in pana de idei, inchide Abletonul si pleaca instant la Ikea, cumpara 10 lumanari parfumate, apoi mergi la magazinul preferat de ceaiuri, cumpara o cutie de special gunpowder, ia rufele de la curatatorie, spala masina, fa doua dusuri… E mai simplu decât iti imaginai, vezi. In mod normal ai face orice din tot ce am enumerat mai devreme, poate chiar mai mult, numai sa nu te pui sa lucrezi. Stiu acest lucru fiindca am profitat de acest proces inainte sa incep sa scriu acest articol.
Really. Chiar ce-i de făcut? Pe scurt, este indicat sa faci ceva, astfel incat sa incepi. Mai jos ai o lista cu sugestii pe care le-am ordonat in functie de gradul de dificultate. Înainte sa dai vina pe muza, pune-te in fata laptop-ului si intreaba-te “cat de greu este sa…”:
- dau click pe iconita pentru a deschide softul de facut muzica?
- adaug un nou instrument in sesiune?
- ma joc cu un sunet?
- ma joc cu un efect?
- fac o automatizare?
Atentie! Sa nu faci mai mult de un lucru din ce ti-am sugerat mai sus. Creste riscul sa iti placa ceea ce faci si sa continui pentru o perioada mai lunga de timp, fapt ce poate avea ca rezultat un draft de piesa, si nu cred ca vrei asta.
Daca vrei sa te simti un pic vinovat, iti propun sa te uiti la acest TED Talk. Nu-i pacat sa nu te joci cu maimuta?