[RUN FOR YOUR LIFE] Muzica si conflictele de cartier

Motto: “Muzica este limba spiritului, deschide secretul vieții care aduce pace, abolind conflictele”- Kahlil Gibran.

Prieteni, muzica salveaza vieti. O sa va dau un exemplu personal. Am copilarit intr-un cartier mai special. Vecinii mei, oameni seriosi de fel, faceau parte dintr-un fel de clan.

In fiecare an, cand dadeau ghioceii, mergeau la munca. In Germania. Sau Polonia. Si se si intorceau, aproape in aceeasi formula, dupa ce terminau. Cu munca, adica. Erau, pesemne, slujbe sezoniere, scurte ca durata, insa extrem de solicitante. Aerul  vestic isi punea de pe-atunci amprenta asupra lor.

Se intorceau tot timpul seara, tot timpul la ora 03:00 dimineața și tot timpul cu un autocar plin cu marfa.

Si de fiecare data cand se intorceau “dupa Germania”, cum ar fi spus ei, obisnuiau sa se imbete grav de tot. Situatia degenera si se ajungea foarte repede la amenintari care l-ar intimida chiar si pe cel mai curajos dintre noi. Pe mine nu, ca eu-s dat dreacu’ de mic.

Aici intervenea Gogu Geambasu’. Un fel de patriarh al clanului, cel care conducea cu mana de fer operatiunile rudelor sale mai neexperimentate si cu sangele fierbinte. Si-l striga pe nepotu-su, Paul, fan al lui Janclonvandam, la vremea aia. De fapt, si acum mai este. Inca se imbraca in trening in orice zi data de la Dumnezeu.

“Pauleeeeeeee! Ba Pauleee, baaaa! Paulicaaaaaa! Unde-n mortii tei, esti, ma? Ba, Pauleee, fute-m-as in tac-tu sa ma fut! Ia pune ba, caseta aia cu Faramita, ba! Pune-mi ba, pa Faramita, ba, ca-s fericit, ba!”

Instantaneu, de pe statia de amplificare ruseasca, incepeau sa se auda taraganat acordurile tarafului: ”Inel, ineeel de auuuuuuuuuuuuur, cu piatra scumpa la mijloooooooooo-hu-o-hu-ooooc, io te-am iubiiit fetitaaaaaaa, au dar n-ai avut norooooooooc!”

Practic, in momentele alea, tristetea ancestrala la care facea referire bardul a atins sufletele interlopilor de o asa maniera, incat nu s-au mai taiat. Aproape poetic. Desigur, au mai existat scandaluri, dar se terminau de obicei dupa jumatate de ora de injuraturi. Sau dupa ce venea politia, chemata de doamna Mia. N-o stiti, dar asa facea. Paracioasa mica! Se tinea de sotii, la 90 de ani. Nimanui nu-i plac turnatorii, Mia! Dumnezeu s-o ierte ca facea un super must. M-am imbatat odata dupa ce am baut din mustul ala.

Ce i-a facut pe acei interlopi insetati de sange sa se potoleasca? De ce s-au oprit toti din a se taia sau a-si provoca rani deschise, potential cauzatoare de moarte, veti intreba, ca niste cititori avizati ce sunteti?

O intrebare foarte buna, de altfel, pentru care va felicit. In acel moment, toti interlopii din Colentina au rezonat cu durerea sincera a celebrului lautar, cu inexprimabila si eterna poveste, cu zadarnicele chinuri ale dragostei neimpartasite. Muzica este cea care are abilitatea asta. Singura.

Indiferent de trecutul infractional, de cazier sau de cartile citite, momentele alea de jale trebuie consumate indiferent daca o faci la Sunwaves sau la o nunta de cartier. Despre cum sa jelesti pe muzica electronica o sa va povestesc in articolul urmator.

Be sociable

Post a Comment

You don't have permission to register