Cea mai simpla si de succes metoda pentru a-ti pastra individualitatea si de a fi respectat este sa ramai loial unei idei. Uneia pe care ai asimilat-o in clasa a 3-a, dupa un episod din Testoasele Ninja care te-a marcat iremediabil. Episodul ala care ti-a schimbat viata.

Odata asimilata si interpretata organic ideea, urmeaza, fireste, etapa cea mai importanta: indarjirea in aplicarea ei. Indarjirea imbecila, cea de tip patologic.

Vremea se va schimba, incalzirea globala poate sa ne dea peste cap temperaturile si clima, vremurile la fel, imperiile pot cadea si se pot transforma in praf de stele, dar voi veti ramane consecventi acelei idei din scoala primara. Lumea e la picioarele voastre. Veti muta nori, veti putea comunica cu civilizatiile extraterestre, veti detine secretul timpului si tineretii vesnice.

A, nu! Nu! Sub nicio forma nu-I lasati sa va spuna lucruri de genul: “vei ajunge un mos/ o baba ciudata in singuratea codrului, mancand licheni si facand dragoste cu scoarta copacului care iti izoleaza termic locuinta”. Nu! Nu si iarasi nu! Nu.

Din contra, veti fi in centrul atentiei, priviti cu admiratie si reverenta profunde! Pazea, lume! Maricica e din nou in joc!

Una dintre persoanele care au dus conceptul de idee fixa la rang de virtuozitate este fosta mea vecina, Stela. Fie-i memoria binecuvantata!

Stela, pe care nu ai cum sa n-o stii daca stai in Bucuresti de vreo 15 ani incoace si ai mers cu tramvaiul 21, este…era…fanatica religioasa a blocului nostru. Mergea in fiecare zi pe la vreo trei biserici de confesiuni diferite si propovaduia cuvantul Domnului. La plecare. Si uneori si in biserica. Zbura. Usain Bolt. Intai alerga de dimineata la metrou sa fure ziarele gratuite Ring, pe care apoi le impartea doritorilor de informatie naivi.

Peste tencuiala inca umeda a viitorului, Stela zugravea in format 4k imagini ale Iadului, in nuante de Apocalipsa. Avea o aversiune viscerala fata de tot ce reprezenta sau era in legatura cu modernismul. Muzica, tehnologie, stiinta, oamenii care purtau haine de blugi – blugistii, homosexuali, lesbiene.

Toate erau lucraturile diavolului. Mai putin postul de radio BBC, pe care daca il ascultai dupa ora 5 dimineata, “se auzea ingerii”.

Ea a fost catalizatorul pentru aceasta pasiune a mea, cea cu alergatul. Ea si o depresie severa. Parca totul era mai simplu cand alergam. M-a fascinat intotdeauna legatura ombilicala intre alergat si muzica. Si pe mine si pe alti prieteni. Practic, din vreo 10 prieteni, cel putin 9 sunt stresati, depresivi, cu tendinte suicidale, nemaisuportandu-si serviciul, parintii, prietenii, viata.

Si proportia asta se pastreaza si cand e vorba de alergat. Multi dintre ei rezida in alergare ca in una dintre putinele supape prin care isi pot pastra mintile intregi. Eliberarea de endorfine, starea de bine din timpul si de dupa o sesiune de alergat nu se compara cu nimic altceva. Adica ba da, cu morfina. Pe bune.

Vreau sa va imaginati ca veniti dupa o zi proasta la serviciu. Un sef idiot la stat, o team-leadera workoholica nefututa de la corporație care vrea să avanseze pe floor și vă suge de toată energia… Ajungeti acasa, va schimbati, luati iPod-ul sau ce mai aveti voi pe-acolo si porniti. Albumul preferat, artistul preferat si toti kilometrii aia se vor topi imediat. Odata cu ei, o mare parte dintre problemele voastre.

Nu conteaza ca alergi 3 km sau un semi-maraton dintr-o bucată, senzația e la fel pentru toti.

Indiferent de motivele pentru care o faci, indiferent daca alergi ca sa ingenunchezi sistemul ca-n Singuratatea alergatorului de cursa lunga de Alan Silitoe, indiferent daca o faci pentru tine si pentru a-ti limpezi mintea si a scapa de stres – ca Murakami, este probabil unul dintre cele mai bune cadouri pe care si le poate face cineva.

A, da. Inca ceva. Partea intunecata a alergatului. Mai sunt imbecilii aia care alearga impreuna. Ii stiti sigur. Cu ceasuri care costa cat o masina furata de la bulgari, cu monitorizari directe ale batailor inimii, cu GPS si toate cacaturile posibile si imaginabile.

Nu-i bagati in seama. E complicat, pentru ca sunt peste tot, si vor sa evidentieze asta intr-un mod destul de ostentativ – imbracati la fel, galagiosi, glume proaste, urlate. Prefer sa ma uit la un film porno cu membri apropiati ai familiei decat sa alerg intr-un grup  de cretini de-astia si sa fiu in esenta un cocalar al alergatului.

Nimic nu spune mai repede ”am puta mica” decat un grup enervant de imbecili care aleargă prin tot parcul, folosind thuaaaa-a-ha-a-ta aleea.

Dar sa ne concentram pe lucruri pozitive. Conchizand, alergat. Si muzica. Si nu mai auzi nimic. Doar tu pe tine. Muzica si alergat, dragii mei. Forta fie cu voi!

Puteti sa-mi multumiti dupa.