Tot ce pot spune despre muzica pop este ca o asociez cu Justin Bieber. Justin Bieber si-a cumparat la un moment o maimuta. Maimutei aleia cred ca ii este acum mai mare rusine decat celei care a raspandit SIDA la nivel global. Si intre noi fie  vorba, intr-o nota mai pozitiva, sper sa sfarseasca la fel ca Whitney Houston sau ca Chester Bennington – RESPECTAT.

Justin Bieber e din Canada, acolo unde oamenii au capete patrate si vorbesc ciudat. Cel putin asa reiese din Southpark, locul de unde ma aprovizionez cu referinte culturale de peste ocean.

Nu putine sunt lucrurile bune care se pot spune despre Canada…Tot ce pot spune despre Canada este ca Celine Dion si Bryan Adams vin de-acolo. Dar e ok, canadienii si-au cerut deja scuze in mod oficial pentru ca i-au lasat sa scape de granita…

Te-ai intrebat vreodata de ce doar anumite melodii pop te fac sa te simti atat de bine? Nu? Esti sigur? Nici eu, dar e ok. Acum ai sansa sa afli.

Cercetatorii care studiaza si ei raspunsul la aceasta intrebare care ii macina pe filosofi de mii de ani au descoperit ca ceea ce le ofera ascultatorilor acestei muzici abjecte cea mai mare placere/satisfactie este combinatia calculata, raportul acela reprobabil de incertitudine si de element surpriza.

Studiul a implicat o analiza a peste 80.000 de acorduri din 745 de melodii pop din topul  „Hot 100” din Billboard, intre anii 1958 si 1991.

Cercetatorii, apartinand unor institute din Germania, Norvegia, Danemarca si Marea Britanie – au folosit un model computerizat de invatare automata pentru a cuantifica nivelul de incertitudine și surpriza al acestor acorduri, apoi le-au cerut unor voluntari adulti sa evalueze cat de placuta au gasit fiecare serie de acorduri.

S-au descoperit doua lucruri: faptul ca participantii au obtinut o placere mai mare atunci cand au fost relativ siguri ce se va intampla in continuare, iar apoi au fost surprinsi de o progresie neconforma a acordurilor.

Totusi, acelasi numar de participanti a apreciat pozitiv situatia atunci cand nu erau siguri cu privire la ce va urma, iar apoi acordurile ulterioare erau mai familiare.

“Este fascinant faptul ca oamenii pot obtine placere dintr-o piesa doar prin modul in care sunetele sunt ordonate de-a lungul piesei“, a declarat Vincent Cheung, cercetatorul principal de la Institutul Max Planck for Human Cognitive and Brain Sciences din Germania.

“Piesele pe care le consideram in mod natural placute sunt cele care produc un echilibru intre a sti ce urmeaza sa se intample si care apoi ne surprind cu ceva la care nu ne asteptam. Intelegerea modului in care muzica activeaza centrii de placere din creier ar putea explica de ce ascultarea muzicii ne ajuta sa ne simțim mai bine atunci cand nu suntem suparati.”

Cheung a declarat ca satisfactia legata de muzica este legata in principiu de expectanta. Studiile anterioare analizasera deja urmarile efectului surpriza asupra centrilor placerii, insa studiul sau si al colegilor sai s-a concentrat intr-o masura la fel de mare pe incertitudinea de predictie a ascultatorilor.

Oamenii „genereaza continuu o predictie asupra a ceea ce urmeaza sa se intample si incearca sa actualizeze constant aceste predictii” – iar acest lucru nu este diferit nici atunci cand vine vorba de muzica.

Nu ca vreau sa fiu snob sau pretentios, dar, asa cum Alexandru Panait spunea facand referire la Alexandru Panait in cartea sa “Alexandru Panait- 21 de cm. Darul. Blestemul”, puteam sa jur ca asa e. Asa cum a zis expertul acela cu nume de chinez.