Este o dilema despre care multa lume inca vorbeste. Si hai sa vedem care e treaba cu conflictul asta muzica electronica comerciala si necomerciala:

1. Back to the roots!

Daca aruncam un ochi undeva prin anii 90’ cand a luat amploare trend-ul de rave, toata lumea se rupea pe noua declinare a muzicii electronice. Si nimanui nu-i pasa daca colegul de pe ringul de dans asculta radio acasa. Mai mult, sa ne amintim totusi ca bubuiala nu era privita tocmai ok, iar Tiesto a fost primul DJ care a schimbat perceptia oamenilor worldwide cu privire la muzica pusa sau produsa de DJi, fiind primul DJ care a pus muzica in cadrul Jocurilor Olimpice. Iar Tiesto e considerat un DJ comercial, but still. Acelasi lucru l-a facut si David Guetta in America, atunci cand a lansat hit-ul I got a feeling, alaturi de Black Eyed Peas, iar asta a deschis totusi un apetit si pentru petrecerile de muzica underground acolo. Practic, hit-ul a facut inconjurul lumii, iar publicul american a inceput sa  ceara mai multa muzica electronica.

2. Festivalurile!

Sa scanam putin harta lumii: pornim din America de Nord – in ultimii 6 ani sunt din ce in ce mai multe festivaluri si petreceri. La o aruncatura de ocean, in UK avem cluburi de underground si festivaluri unde rupe comercialul. In Europa, avem zeci de festivaluri din care putem alege. Tomorrowland, Ultra, EDC, Dimensions, DGTL, Primavera Sound si lista poate continua. Festivalurile invita oamenii intr-o noua lume, o lume unde diferentele de cultura muzicala sunt irelevante, unde dintr-o parte se aude bubuiala de inchis ochii si trip, iar din alta se aude un DJ care s-a urcat pe pupitru, are un microfon in mana si indeamna pe toata lumea sa ridice mainile in aer. Barierele provenite din originea fiecarui stil de muzica electronica sunt depasite, iar tot ce conteaza acolo e ca lumea sa se lase condusa de sunetele DJilor preferati, fie ei comerciali sau underground. 

3. Back to the roots and back again!

Legandu-ne de ce spuneam la punctul 1, prin evolutia muzicii electronice, pe langa festivaluri si petreceri, au aparut si platformele de social media si platformele de streaming. Prin urmare, inca din anii 90’ acest termen de underground a devenit treptat irelevant. Toti artistii underground s-au adaptat branding-ului si promovarii acestuia: image matters. Deci, imaginea underground a inceput si ea sa fie comercializata. Petrecerile underground erau considerate ca fiind ilegale, erau spontane de foarte multe ori si nu impuneau absolut nicio regula. 

4. Where’s the drop?

Eh, in cluburile cu muzica ,,underground” sau la scena cu muzica ,,underground” nu se asteapta drop-ul. Dar asta nu inseamna neaparat ca muzica aia e neaparat necomerciala pentru comunitatea relevanta. Eticheta comercialului nu este pusa doar prin prezenta drop-ului, prezenta DJ-ului sus pe pupitru sau la radio. E pur si simplu doar o diferenta de abordare a show-ului: entertainment and go crazy versus just feel the music and dance.

5. Mai exista cu adevarat underground sau necomercial?

Asta tine de perceptia oamenilor. Spre exemplu, daca cineva care asculta Ricardo Villalobos si il considera undeground este rugat sa defineasca stilul muzical al lui Diplo, va zice cu siguranta ca acesta este comercial. Totodata, daca acel cineva considera ca Villalobos este undeground, probabil va considera ca si Loco Dice sau Dubfire sunt comerciali. It’s all about perception and what you choose to consume! 

Deci, de unde acest conflict intre comercial si necomercial? Probabil nu vom stii niciodata, dar chiar conteaza atat de mult? 

Liberate the music and let the music liberate you!