[UPDATES] Istoria muzicii Techno din Berlin

Nu exista petrecaret cu acte in regula care sa nu fi mers macar o data in Berlin pentru petrecerile locului. Adevarul e ca nu se compara cu nimic din ce am vazut eu pana in momentul in care am calcat intr-unul dintre cele mai mari cluburi din oras. De la outfiturile oamenilor, la muzica, atmsofera si felul in care arata un astfel de club, totul este o experienta. Si e pacat sa participam la astfel de party-uri fara sa stim cum si de unde a pornit totul, asa ca here it goes: o scurta lectie de istorie despre cum a aparut scena Techno din Berlin.

 

Techno e originar din Detroit de pe la mijlocul anilor ‘80 si a ajuns in Germania spre sfarsitul lor. Dupa caderea Zidului Berlinului, multe cladiri parasite si fara proprietar au fost luate cu asalt de tinerii care au inceput sa organizeze petreceri ilegale. O noua forma de “club” lua nastere atunci pentru ca hangarele, casele, halele parasite nu erau niciodata controlate de autoritati, devenind cluburi temporare. Libertatea de dupa unificarea orasului era celebrata prin party-uri non stop si puternic promovata de comunitatile gay din oras. La fel cum s-a intamplat si in Detroit, de altfel.

 

Trei cluburi s-au remarcat atunci: Tresor, Der Bunker si E Werk si au jucat un rol major in stabilirea si evolutia culturii muzicii din Berlin. Tresor a inceput sub numele de Ufo Club  si acolo s-au organizat petreceri ilegale mai mult de trei ani. Localul a fost redeschis in 2007. Der Bunker este momentan inchis, iar E-Werk este inca folosit ca locatie pentru evenimente majore.

Multi dintre cei care faceau party-uri ilegale dupa caderea Zidului sunt acum proprietarii celor mai mari cluburi din Berlin. Pentru ca au inteles ca acolo avea sa se nasca hub-ul muzicii electronice si pentru ca au stiut sa transforme activitatile ilegale intr-o oportunitate de business. Stiind ce sentimente cautau tinerii de atunci, au incercat sa construiasca o scena a muzicii unde toti sa se simta liberi si sa se exprime dupa bunul plac.

 

Chiar si azi nu exista cluburi care sa se compare cu cele din Berlin. Pentru ca ce s-a nascut acolo a fost din sentiment, din dorinta si dintr-o nevoie instrinseca de dezvoltare. Asta e si motivul pentru care Berlin e casa muzicii electronice din toata lumea.

 

Eu zic ca avem de invatat din asta. Ca treaba iese asa cum trebuie daca o faci din suflet, din pasiune si nu pentru bani. Hai, dismissed!

Be sociable

Post a Comment

You don't have permission to register