Ma pierd mereu in extaz cand vine vorba despre festivaluri, despre care multă lume are mixed feelings. Dar cred că tocmai asta-i esenta, mixul de emotii care te cuprinde cand iti vezi toti prietenii, cand vezi cat de misto e line-up-ul, cand prinzi un after din ala de vara intr-o padure unde tocmai a plouat cu o zi inainte.

Sa vezi multa lume adunata fie din pasiunea comuna, fie din curiozitatea aia de beginner, mi se pare o chestie tare, din care n-are cum sa nu iasa ceva si mai tare. Vorbesc despre tot ce s-a intamplat, vazut, auzit si simtit weekendul asta-n Iasi: Rocanotherworld și despre cum au fuzionat rock-ul cu muzica electronica, la nici 100 m distanta una de alta.

Au fost trei nopti de rock and roll electric, cu treceri de la funk la house in prima noapte, minimal in cea de-a doua si techno in a treia.

Baietii si fetele de la Roca cu echipele Lunar si Techno Wall au scris povesti la baza partiei. Am dat highlight la ideile principale:

• In prima noapte s-a lasat cu treceri electrice de la funk la house. A doua, curated by Lunar, a fost o fuziune de emoții de alea de minimal. In a treia, curated by Techno Wall, am intrat in alta dimensiune, pictata in vibe-uri si beat-uri techno.
• Da, in Iasi este un public fain pe care nu l-am mai intalnit de ceva timp. Am tot citit in ultima vreme despre cum s-a dezvoltat scena electronica in zona moldovei, dar am zis ca poate sunt prea subiectiva daca dau cuiva dreptate. Bine ca mi-a trebuit un festival dedicat rock-ului ca sa simt pe pielea mea modul in care underground-ul din Iasi se distreaza.
• Da, se fac chestii misto cand echipele de organizare, complet diferite, fac ce fac din pura pasiune  si reusesc sa se imbine astfel incat sa produca o simbioza  vizuala si auditiva perfecta. Chestia asta nu ai cum sa o pacalesti.

Am fost la multe petreceri unde line-up-ul parea ca asigura totul si plecam de acasa cu entuziasmul ala misto de new entry. Disparea cand ajungeam acolo.

Mi-am format in minte  de ceva timp un concept al petrecerilor „neinsufletite”. De alea fug cat pot. Cred ca intelegeti despre care vorbesc. Alea la care mergi si nu ramai cu nimic. Si daca nu ramai macar cu un „track id anyone?” sau cu feeling-ul ala de „mergea un after la after”, atunci chiar n-a ramas nimic  de zis. Se incheie si se uita ca si cand nici n-ai fost. Iti amintesti doar c-ai cheltuit multi bani aiurea, sperand sa fie putin mai bine daca…

Bine, si totusi, cu ce am ramas?

Am ramas cu  zambetele alea de rasarit in suflet, cu o febra musculara de doua zile, cu imbratisarile de dupa petrecere, cu racoarea unei dimineti de dupa o ploaie de vara care te prinde la marginea padurii, cu bronz de ala neuniform de after dar cu pareri uniforme de „a fost badass rau”.

Am ramas si cu feeling-ul ala de abia astept next time si cu multe povesti prinse-n suflet, nu doar pe incheietura… din plastic. Ne vedem la Roca la anul?